Vacanta in Bucegi – Ziua 1

Parintii mei sunt din zona Rucar-Bran, loc unde am si copilarit, zona frumoasa, de munte (despre care o sa revin in alt post, cu detalii). De cand m-am mutat in Targoviste, nu am simtit nevoia sa vad muntele, dar cautand un loc unde sa petrec concediul de vara, am inceput sa citesc despre Bucegi si brusc mi s-a facut dor de munte. Asa ca a ramas stabilit unde o sa merg impreuna cu sotia.

La sfarsitul lui august, am plecat din Targoviste, cu cort si tot ce era necesar in portbagaj. Auzind ca s-a asfaltat recent o parte din DJ 713A, am decis sa mergem pe la Cuibul Dorului. Pana sus, in Saua Dichiului, adica in jur de 8 km, este asfaltat. Latimea drumului nu este foarte mare in unele locuri, asa ca trebuie mers cu atentie si cu viteza mica. Cam asa arata partea asfaltata :

Dupa ce se ajunge in Saua Dichiu, in dreapta se desprinde drumul care duce la Cabana Babele, recomandat doar pentru 4×4. Noi mergem inainte si incepem sa coboram prin padure, pe drum forestier pana vedem indicatorul cu Hotel Pestera. De acolo, dupa putin timp, ajungem la Lacul Bolboci. Lacul Bolboci se afla la cota 1438 m, pe el fiind contruit barajul de la cea mai mare altitudine din Romania.
Citeste tot textul